Eu şi lumea

Nu-mi doresc să fac pe nimeni fericit. Şi nu îmi doresc nimic nici pentru mine.  Gata cu zilele care treceau pe lângă mine în timp ce eu stăteam pe un scaun şi le priveam cum vin din ce în ce mai multe, eu neputând să mă ridic în picioare. Gata cu serile în care prin faţa ochilor mi se derula acelaşi film, părând nesfârşit, anost şi cauza întrebărilor mele. Gata cu voi, gata cu pata de culoare neagră, gata cu tot.
Lumea nu are sens, e infinită şi asta e cauza pierderii, a momentelor de strălucire, a nopţilor neverosimile ce pasionau pâna la delir. Mă simt fără sens şi nu îmi pare rău că nu am sens.
Mă întreb ce e mai bine, să fi înconjurat de oameni care nu te-au rănit niciodată, dar nu te cunosc deloc sau să oferi tot timpul tău persoanelor care nu merită, dar cu care te-ai distrat şi despre care ai scris o mie de pagini în zece zile, tu singur, aflat în extaz?  Toată lumea asta care pentru mine chiar nu are noimă îmi spune că sunt slabă şi deseori fiecare din voi mă întrebaţi
ce am, chiar dacă nu vă pasă absolut deloc. E atât de ilar... Vă jucaţi rolul perfect şi la rândul meu şi eu fac asta, dându-vă impresia că v-am spus tot ce era de spus şi că mă cunoaşteţi perfect. Nu ştiţi nimic... chiar nimic. Sunteţi ipocriţi şi eu...ei bine, eu doar îmi apăr spatele.
Toţi sunteţi la fel şi toţi vreţi să daţi impresia aia de bun ascultător şi depozitor de secrete. În încercarea voastră eşuată de a-mi câştiga încrederea, realizez că nu are rost să îţi explic ce e în capul meu şi ce cred eu cu adevărat despre ceva pentru că tu mă asculţi, dar nu înţelegi şi chiar dacă ai înţelege ceva, în următorul moment te-ai face că nu s-a întâmplat nimic.
Vreau să îmi zâmbiţi şi atât. Nu vreau să mai vorbesc şi chiar dacă aş vrea să mai spun ceva, nu mai pot... nu mai am cuvinte. Vreau să îmi zâmbiţi sincer, măcar să încercaţi să fiţi voi pentru un moment, să stăm la o ţigară şi să ne privim în ochi... răpuşi de începuturi noi.

amestec de regret, de visuri crepusculare, tristeti si irealitati

simt o neliniste ciudata in tot corpul, care creste si se dilata ca un regret, ca apoi fixandu-se ca o tristete. e teama neintelegerii mele, o adevarata tristete neagra si toate schimbarile mele de stare... e vina mea.da, a mea si acum platesc. eu te-am lasat sa-mi intri pe sub piele, sa faci ce vrei din mine si intr-un final sa ma calci in picioare.eu sunt proasta aici, pentru ca am avut incredere in tine, in voi, in oameni. uneori ma intreb de ce m-am schimbat. eram persoana care acum ma chinui sa redevin. oare si atunci vroiam sa ma schimb si nu eram multumita de mine? daca da, eram cea mai mare proasta. sau poate nu imi puneam nicio intrebare, aveam tot ce-mi trebuia si nu mai aveam timp sa fac si asta. uneori simt ca apartin altor vremuri si nu am ce cauta aici. EU am suficient simt al umorului si vointa sa trec peste toate lucrurile rele si mai ales, AM rabdare. e atat de trist si totusi... in acelasi timp ma simt si bine ca incep sa ma inteleg si sa ma fixez pe o singura stare. nu vreau sa mai oscilez intre bucurie si tristete. ori una, ori alta. da, sunt slaba in momentul de fata si nu stiu sigur daca o sa mai am incredere in voi, in cineva anume.. poate doar in mine. sunt slaba si iubesc, iubesc pana si rautatea din voi.

00.

creez pentru că voi nu credeţi.
Mai e un pic de fericire şi pentru oamenii naivi,
îţi spun din amintirile unui nebun
înghiţit de noaptea unei lumi uitate,
cuprins în armonie, plutind într-o moarte eterică.

Ai pierdut lumea asta, te-ai pierdut şi pe tine.
Timpul nu există, nu mai exişti nici tu.

senzaţia de dilatare înspre nimic.

 

my special K

I'll describe the way I feel
You're my new Achilles heel
Can this savior be for real
Or are you just my seventh seal?