pierdut în tăcere.
abia acum ridic ochii. Îl privesc, coborându-mi sprâncenele, cu ochii limpezi, curaţi.
Vântul şi clipocitul molcom al apei îmi aştern pe suflet o pace, o linişte de mult uitate. Şi tot glasul lui sparge singur această pace, făcându-mă să tresar.
tu iubeşti pe oricine ?
Mă uitam la el şi nu găseam ce i-aş fi putut spune. Păream neîncrezătoare şi mă uitam în ochii lui fără să clipesc.
M-am ridicat încet, hotărată să plec, dar mi-a facut semn să mă aşez la loc. Cuvintele lui au sunat atât de brutal pentru mine...Îmi venea să strig la el să îi spun să tacă, ca şi cum încerca să afle totul. Dar nu puteam să scot niciun cuvant.
O vreme a tăcut, s-a aplecat, a smuls un fir de iarbă şi l-a dus la gură, mişcandu-l când într-o parte, când într-alta, între buzele lui creţe şi vinete.
te-am întrebat ceva... de ce nu răspunzi?
Aveam în faţă un străin şi, deşi făceam efort să mă apropii de el, rămâneam mereu neputincioasă.
habar nu aveam că peste câteva zile el o să devină persoana de care am cea mai mare nevoie în momentele mele de uitare. El, călătorul străin cu părul mereu răvăşit şi veşnic în căutarea răspunsurilor.
m-am agăţat prea mult de vorbe
am avut probleme şi impresia că timpul o să poa' să le rezolve.
Am obosit să tot stau şi să aştept să mi se întample ceva bun. Mă trezesc din visare şi realizez că nu mai e nimic acolo pentru mine. Aştept degeaba, oricât de mult îmi doresc să nu se termine, se întamplă...
Ia aminte că e pentru ultima oară când mai sunt sinceră cu tine. E ultima oară cand încerc să mă transform în persoana de care mă tem.
Am fost mereu aici, aşteptând, chiar şi în ploaie...dar am nevoie şi simt că trebuie să mă mai gândesc şi la mine. Habar nu am ce o să se întample, dar ştiu că renunţ. Şi nu o fac pentru că sunt slabă, o fac pentru că vreau să devin puternică. Lasă-mă, lasă-mă să fiu liberă... eliberează-mă căci simt ca nu mai rezist încă o înfrângere.
Îţi mai aduci aminte cand eram doar fericiţi...şi atât? Cand nu încercam să mă zbat aflând ce e fericirea, ştiam că o simt şi doar asta conta. A dispărut tot şi îmi doream să rămână mult timp acolo.
Eu am avut nevoie de tine mai mult ca oricând şi am tot sperat la mai bine. Am fost bine pâna într-o zi în care am simţit că aruncă cineva cu ceva în mine şi de atunci am tot încercat să aflu ce era acel ceva. Nu am aflat ce a fost dar mi-amintesc că mi-a făcut fericirea să dispară. Numai tu puteai să faci să reapară din nou. Dar nu ai făcut-o şi nici nu am vrut să aflu de ce pentru că era inutil.
O să alerg până mă ţin picioarele şi nu mă voi opri pâna nu simt că am găsit un strop de înţelegere şi uitare.
Nu ştiu încotro mă îndrept dar chiar îmi doresc să plec. O să iau primul tren care-mi iese în cale şi ştiu că atâta timp cât nu ştiu unde merg, nu o să mă pierd.
Mă voi trezi singură într-un loc uitat, acolo unde trebuie să fiu...
Şi ai să ştii exact cum mă vei găsi. Trebuie doar să îţi aminteşti.
Poate aberez, poate nu. Acum nu mai sunt sigură de nimic. Poate doar singură.
Înconjurată de o mare de oameni, toţi îmi veţi spune ce să fac dar nimic nu o să mă mai ajute. Ce s-a întamplat? Prefă-te că nu îţi pasă pentru că oricum aşa este.
Dacă am avut vreodată încredere în voi a fost pentru că aşa am vrut eu. Imaginea ta nicidecum nu îmi inspira încredere.
Într-un final ajung la concluzia că am pierdut totul. Şi asta nu e singura.
Zile cu tine. zile în care nu mă pot opri din zâmbit. Aveam nevoie de un moment ca ăsta, în care să simt că nimic nu mai contează.
Am renunţat să mă mai întreb încotro mă îndrept sau ce e bine şi ce nu.
Ştiu doar că drumul e lung şi plin de obstacole. Şi mi-am dat seama că nu uşor găseşti fericirea, dar merită tot să încerci. chiar merită.
Acordă-i fericirii tale un gram de atenţie, chiar dacă de multe ori ai căzut şi nefiind în stare să te ridici ţi-ai băgat pula în tot, alegând calea mai uşoară, să renunţi . Te-ai gândit că nu vei găsi niciodată fericirea, aşa că doar ai aşteptat... să te găsească ea. Şi nu te-ai gândit că poate şi fericirea a renunţat să te tot caute in cazul în care ea a fost acolo mereu dar tu nu ai apreciat şi neştiind ce e, ai trecut nepăsător într-o zi de luni obişnuită pe lânga ea. A fost acolo tot timpul ! Aminteşte-ţi... ai ştiut de la început că orice lucru are un preţ. Te trezeşti brusc într-o dimineaţă şi realizezi ca totul în jur e frumos, poate prea frumos ca să fie adevărat . Dar tu nu mai eşti tu. Priveşti străinul din oglindă . Eşti bătrân acum şi te simţi urât... ai sufletul pustiu si te simţi gol pe dinăuntru. Asta nu e viaţa ta. Trebuie să fie o greşeală, dar... nu e. E adevărat că toată viaţa ta a fost o minciună. Ai renunţat de mult şi ţi-ai făcut-o cu mâna ta.
Am început să cred că există şi altceva în afară de dispreţ si nemulţumire. Vreau să cred în prieteni, unicorni şi că se poate mai bine. E august şi e luna mea preferată, nici nu vreau să mă gandesc că va veni o zi în care nu voi mai simţi nimic din ce am scris azi. Ştiu doar că o să vină şi nu îmi pasă. Sunt aici acum şi îmi place.
Azi e doar despre ocs, fericire, bere, insomnii şi tu. Nu mă întreba care tu. Tu, oricine tu. Singura condiţie fiind desigur să iei berea şi ţigările cu tine.
Am zis că voi ajunge într-o zi la capătul curcubeului şi atunci voi ştii că tristeţea nu mai există. Şi dacă trenul meu va ajunge cu totul şi cu totul în altă parte, vreau măcar să am o cutie specială (sau nu) în care să îmi pot pune fiecare grijă, supărare sau nereuşită. Pe urmă ascund cutia. Nu, nu vreau să o arunc. Asta ar însemna sa uit şi nu pot.
