ne amintim mereu ce este mai rau. ne gasim linistea in ura si ne pierdem tot respectul fata de propria persoana in urma atator decizii prost luate. In seara asta nu pot sa dorm oricum, degeaba am cafea. Nu ma gandesc la nimic si in acelasi timp in mintea mea se deruleaza un film impanzit de clipe alese cu persoane placute, sfarsituri scurte si pline de lacrimi, interioare, poze, tigari, ploi, beri, nori, soare.  Nu pot spune ca de data asta a fost altfel. anticipasem cumva finalul asta banal. devin din ce in ce mai putin miscata in relatia cu oamenii si as vrea sa pot plange. inapoi. inapoi...inapoi. cand aveam totul?  imi pare rau ca s-a intamplat asta, dar iubesc singuratatea mai mult decat orice. viata mea e un intreg du-te - vino, sunt pretutindeni unde apare depresia, sclava prozacului, niciodata-femeia cu  atat de putine sanse...si totusi atat, atat de multe vise.

si nu uita...
La revedere ...