Eu am vrut să se schimbe totul. Eu mi-am dorit să aleg drumul ăsta, să dau uitării şi să îmi creez noi amintiri. Cu toate astea, îmi permit să mai schimb filmul. Azi îmi doresc să îmi amintesc, să zâmbesc făcând asta. Şi mi-e dor să-mi fie dor...
Oricine ar spune că iubeşte să fie singur, după părerea mea, ori e nebun, ori nu a fost niciodată cu adevărat fericit. Spunem că nu ne pasă, dar oare câti dintre noi simţim asta ?Vreau doar să port expresia satisfăcută a călătorului care gustă cu intensitate viaţa de zi cu zi. Vreau melancolia să-mi fie străină.
Cel mai mare duşman în cazul meu este somnul, căci tensiunea permanentă şi încordarea cu care caut să disting sunetele şi imaginile în întuneric mă epuizează, iar singurătatea acţionează ca un somnifer. Sunt singură şi mă simt singură, mă cuprinde nostalgia, ajungând să tânjesc după moarte. Ideea de a adormi şi a termina odată cu toate apare în culori periculos de seducătoare. Totul pare uşor, lipsit de durere. Lucrurile care îmi susţin dorinţa de a trăi, imaginea fiinţelor iubite, toate par să se estompeze într-o irealitate fantomatică. Prea mare efortul ca să ma întorc la ele...
pierderi inimaginabile.
Am pierdut şi ultimul tren ce ducea spre destinaţia potrivită.
Regret mereu ce am făcut, neîntelegând niciodată cum de am putut să fac asta.
nu urăsc, refuz să mai cred.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu