De fiecare dată când mă culcam îmi puneam în gând să uit totul. Nici nu-mi amintesc de ce vroiam asta și care era motivul pentru care sufeream. Acum se întâmplă.Nu îmi mai amintesc nimic, parcă totul a murit undeva, sub cuvinte. Nici nu-mi amintesc de ce plângeai sau de ce aveam impresia că simțim aceleași lucruri. Nici nu-mi amintesc cum arătam...noi?
Refuz să mai aștept și să pierd imediatul. O să ignor conștiința timpului și chiar dacă de multe ori m-am interiorizat, acum simt că tot ce am văzut eu în viața mea nu mai pot să port în mine. Vine momentul în care te trezești la realitate și realizezi că ești tânăr, plin de energie și mai ai atâtea de văzut și de simțit.Momentul ăla nu vine singur, vine la pachet cu cineva pe care îl lași să între în viața ta și într-un final accepți trecutul.
"atât de tânără și renunți???"
Nu renunț, chiar dacă de multe ori m-am culcat împăcată și cu gândurile aranjate și m-am trezit răvășită. Eu mă trezesc și în fiecare dimineață sunt altcineva.Ajung să nu mă mai cunosc nici eu, cum aș putea să îți cer să mă înțelegi tu ?
Am urcat încet și am coborât repede, am făcut un pas înainte și 5 înapoi, am trăit nopțile simțind că sunt singură pe lume și am mers mai departe.
Azi am schimbat puțin filmul. Nu vreau să mă mai gândesc la toate mizeriile. Mizeria distruge totul. Face viața scârboasă, hidoasă, fadă.
Poate că locul meu nu e aici. Sau poate că e. Poate eu...doar aparțin copăcelului vesel cu muzică trip-hop.
Rămân cu sunetele, cafeaua și perdeaua trasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu