sâmbătă, septembrie 17

tu eşti marea mea

Am atins marea întâia oară şi am simţit cum plutesc, cum vântul şi valurile mă poartă şi mă îndreptam spre altă direcţie decât cea cunoscută. El, ca de fiecare dată, mă aştepta zâmbind.
oriunde, oricum.

cine eşti, ochi negrii ?

mă scufund uşor,parcă în propriile-mi gânduri...cu ochii închişi, gura plină de aer şi mâinile ridicate. mă las înecată, căci mă simt împăcată şi totul pare mai clar, mai liniştit, mai bun.Aleg marea şi mă unesc cu împăcarea...

cine îşi înalţă aripile în mine şi mă conduce spre un infinit, departe de cuvinte?

păşind prima oară în mare, privind lacom unde cerul se uneşte cu ea într-o culoare, am simţit cum mă pot lăsa înşelată de valurile deşarte care şoptesc minciuni dulci, am simţit cum fiecare dorinţă poate fi împlinită în schimbul gândurilor sincere aruncate în nisipul acoperit de apa senină...

vorbesc ca un nebun, nebun să vreau fericire.


verdele pe care-l am în ochi atunci când mă trezesc dimineaţa. parfumul zorilor din vis cu nuanţe de albastru şi apa, apa de care nu vreau să mă despart niciodată. ma susţii vie, îmi colorezi viaţa. vântul bate şi firele de păr mi se lipesc de faţă. mă mângai şi mergem mai departe.cu cât îmi adâncesc trupul mai mult în apă, cu atât mă adâncesc mai mult în gânduri...cu părul desprins şi mâinile încrucişate în faţă pornesc în căutarea amintirilor.cuprinsă de braţele mincinoase ale apei mă las purtată spre fericire, spre paradisul meu acvatic ,un loc în care mintea se simte împăcată, fără griji, fără să conteze ceva...e aşa frumos. mă răsucesc, sunt o sirena, sunt un delfin, sunt eu, sunt tu, sunt ce vreau să fiu, aici în universul nostru...

locul nostru secret, unde zgomotul nu intra, totul fiind complet alături de cel care îmi va oferi cel mai frumos dar. fericirea


gândurile mele sunt scrisori nedeschise scufundate, apa este cea care dezleagă orice mister. ne contopim, suntem una şi aceeaşi persoană. lasă-mă să te iubesc şi n-am să plec vreodată...

Eu n-am să plec, tu ai să pleci ?
 (colaborare cu Beatrice Ilie)

Niciun comentariu: